Colectivizarea este o invenție sovietică prin care pământul țăranilor era naționalizat, pentru ca el să fie exploatat de stat. Chestia asta a fost considerată de unii un furt ordinar. Spre deosebire de URSS care a impus unele măsuri ce au dus la o foamete catastrofală, aceasta s-a petrecut în România gradual. Nu fără fapte criminale, însă.

Dacă în Vrancea oamenii au fost amenințați cu arma și încarcerați timp de decenii pentru a înfăptui nebunia asta, o comună din Caraș-Severin a scăpat de ea. Iar setea de dreptate a bunicului meu a fost motivul. Toate astea au fost consemnate de Florea Hațegan-Roiescu (Florin Hațegan) în broșura „Colectivizarea: Momente critice în viața slătinarilor”, în 2007.

Anii ‘50 au fost cruciali pentru planul comuniștilor

Florin s-a născut într-o casă modestă. Chiar și-așa, Paul Roiescu, taică-su, a vrut să se fălească cu primul om cu facultate din familie.

„Pentru fericirea familiei şi a mea personală a acceptat cu bună știință ca timp de 13 ani să depună eforturi suplimentare, uneori peste puterile sale pentru ca eu să devin om cu carte, cu care să se poată mândri”, consemnează Florin.

După absolvirea ca medic veterinar a Facultății de Medicină Veterinară din București în 1954, a mărturisit apariția activiștilor de partid în satul natal Slatina-Timiș, care voiau să convingă oamenii (chiar și cu pumn, și bocanc) să se alăture colectivizării.

„Suferința şi umilința îndurată de el în 15-16 ianuarie 1957 a constituit o tristă carte de vizită a unui partid care a ajuns la putere dând mână liberă unor monștri care pentru un galben erau capabili de orice crimă. Sănătatea tatălui a fost clădită genetic parcă din granit şi oțel, dar a fost puternic zdruncinată în urma ridicării şi maltratării sale de către organele de miliție. Urmare a acestor tratamente inumane, a trebuit să ne părăsească cu 25 ani înaintea bunicului.”

La începutul anilor ‘50, el povestește cum s-a dat startul colectivizării în raionul Caransebeș. Primul pas a fost ca în Slatina-Timiș să fie înființată o „Întovărășire de creștere a oilor. Înființată fără o bază furajeră, cu membri ce nu erau crescători de animale”. Majoritatea erau însă membri ai Partidului Comunist Român (PCR). Mioarele nu au avut însă viață lungă, fie că le-a răpit lupul sau boala, fie OZN-urile.

Ideea e că în vara lui 1955, când Florin a fost numit medic veterinar în comună, nu a mai găsit urmă de oaie, niciun act de constatare a morții vreuneia, iar adăpostul de iarnă ce fusese construit pentru ele mai avea doar urme de stâlpi. „Un obiectiv «îndeplinit» în sistem socialist dispărut fără urme…”, punctează bunicul.

Doi ani mai târziu, organele raionale şi locale de partid fac primii pași în vederea înființării Gospodării Agricole Colective din comună. Conform amintirilor lui, majoritatea locuitorilor erau gospodari și le aveau cu crescutul animalelor, dar refuzau asocierea cu cei înscriși deja, adică lingăii de partid.

Desigur, asta nu le-a picat bine șefilor de raion, așa că în ianuarie 1957 „s-a trecut la folosirea unor metode nestatutare”. Oamenii sistemului „s-au folosit de fabricarea unor acuze mincinoase foarte grave, care au avut succes în multe alte cazuri”. Veterinarul își amintește cum trebuia să se găsească un țap ispășitor pentru această dârjenie a localnicilor, care nu vedeau rostul înscrierii, din moment ce nici „tata doctorului” nu vedea rostul înscrierii.

Prin ce treceai dacă te împotriveai

„Organele miliţiei raionale, ajutoare de nădejde ale partidului nu au zăbovit mult şi în noaptea zilei de 15 spre 16 ianuarie 1957 au deplasat un echipaj compus din 4 torţionari (…). L-au adus la sediul miliţiei din comună, l-au pălmuit cu martori de faţă, apoi l-au urcat în maşină, deplasându-se spre Teregova. Pe tot parcursul drumului tatăl a fost bătut în continuu, opreau de repetate ori maşina, îl coborau, îi puneau pistolul în ceafă, îl aşezau pe zidul din marginea Timişului, declanşa pistolul şi îi spunea că îl aruncă în apă.

Supliciul şi chinul îndurat de tatăl meu a ţinut astfel până la postul de miliţie Teregova, unde l-au părăsit acolo, ei întorcându-se cu maşina la Caransebeş. În plină iarnă, îmbrăcat sumar şi fără bani în buzunar, cu mare greutate s-a târât până la gară unde a luat trenul de la ora 6 dimineaţa spre Slatina. În jurul orei 7, eu cu mama am rămas înmărmuriţi când l-am văzut în ce stare era. Am plâns împreună ascultând supliciile îndurate, până unde a putut merge ticăloşia, şi nemernicia unor organe ale statului.”

După ce a înțeles gravitatea ticăloșiei, bunicul l-a dus pe Paul la dispensarul satului, de unde a obținut un certificat medico-legal. A încercat să-l interneze mai apoi într-un spital din Caransebeș, dar medicii l-au refuzat, de îndată ce au aflat că e implicată și miliția. Așa că l-a trimis în Buziaș, la niște veri.

Următorii pași a fost să-și dea demisia și să se înscrie el în colectivă cu jumătate de hectar, pentru a evita temporar presiunea de moment. Lucrul ăsta se făcea la un birt din sat, în sala căruia cânta muzica, „se jucau brâuri, se bea bere pe gratis, lipsind veselia. Am întrebat ce se serbează de există așa o atmosferă. Ni s-a răspuns că s-a înființat colectivul în Slatina. Am luat-o ca o informație şi după circa 5 minute am plecat acasă”, își amintea Florin.

Imediat ce i-a fost acceptată demisia, și-a luat inima-n dinți. S-a dus până la București pentru a reclama fărădelegea și s-a dus dintr-un curaj nebunesc să ceară audiență la Gheorghe-Gheorghiu Dej, secretarul general al PCR-ului (cea mai înaltă funcție în stat). A insistat la intrarea Comitetului Central până când, două zile mai târziu, funcționarii de la Biroul de primiri i-a spus că Dej nu-i în țară și i-au recomandat să se adreseze Comitetului Regional.

Așadar, s-a dus în Timișoara, unde a găsit urechi pe care le-a forțat să-l asculte. Nu din start, însă, așa că abia după ce a insistat că „mă voi duce înapoi la comitetul regional să spun că nu am fost lăsat să-mi expun în totalitate sesizarea” a fost lăsat să-și exprime întreaga pledoarie.

Unul dintre puținele momente când comuniștii au dat înapoi

Vezi tu, perioada comunistă era una de-un profund caracter servil. Iar structurile foarte ierarhizate te forțau, ca director, să n-ai prea multe plângeri la superiori.

„Peste 2 zile s-a deplasat la Sfatul Popular şi Miliția din Slatina Neagu Ștefan, șeful regional care răspundea de miliție şi securitate iar a 3-a zi a venit şi Dl. Anderca Constantin, secretar al comitetului regional PCR Timiș, cu probleme agricole şi în prezența tatălui şi a unor martori a cercetat sesizarea mea. Eu nu am fost chemat dar tatăl mi-a spus că au rămas impresionați de drama lui şi s-au convins de gravele abateri de la linia partidului şi superficialitatea manifestată a celor învinuiți.”

Sesizarea bunicului „s-a dovedit a fi corectă”, l-au informat organele de control. Astfel, au fost sancționate toate organele din conducerea raionului de partid, cât şi a activiștilor implicați în acțiunea de colectivizare. Ei „au fost retrași din teren, anulându-se toate hotărârile şi acțiunile ce s-au efectuat privind procesului de colectivizare a comunei.”

Povestea s-a încheiat abia după ce un dubios le-a făcut o vizită, la câteva luni după toate astea. „De data aceasta”, își mai amintește veterinarul, „s-a introdus şi Securitatea în acțiune pentru a-şi aplica metodele”. Dubiosul se dădea cumpărător de porumb la casa părintească, iar abia ce s-a cerut la toaletă și nu se mai întorcea, tatăl lui Florin a găsit în servieta necunoscutului un pistol și niște acte învechite. Măcar în bască nu lăsase nimic.

Bunicul meu a murit anul ăsta, dar nu s-a dus înainte de a îmi lăsa moștenire ce a avut el mai important, adică spiritul justițiar.

Vezi mai multe articole despre comunism:
Bunică-miu era un hipster comunist şi i-am moştenit toate dubioșeniile

Cele mai tari jocuri din România comunistă, când n-aveai Catan și Monopoly

Am vorbit cu femeile din familia mea despre ce foloseau în loc de tampoane în România comunistă