Olfa Hamrouni îşi şterge lacrimile de pe faţă pe un colţ din hijabul cu imprimeu floral. Arată spre fotografiile întinse pe masă. Două chipuri tinere o privesc de acolo: fiicele ei, care sunt momentan reţinute de autorităţile anti-islamice în Tripoli, Libia, după ce au fost recrutate de către extremişti violenţi.

„Nimeni din cartier nu mai vorbeşte cu mine”, spune ea privind către cele două fiice mai tinere, aflate alături, în bucătăria casei modeste unde locuiesc, dintr-o suburbie a oraşului Tunis. „Celelalte familii nu-şi lasă copiii să se joace cu ai mei. Spun că sunt terorişti.”

Tunisia e cel mai mare exportator de militanţi jihadişti din lume. Potrivit Organizației Naţiunilor Unite, peste 5 500 de cetăţeni între 18 şi 35 de ani s-au alăturat organizaţiilor militante în Siria, Irak şi Libia, inclusiv grupărilor ISIS şi Frontul al-Nusra, afiliat cu al-Qaeda. Dintre aceştia, șapte sute sunt femei.

Motivele pentru care femeile se alătură grupărilor extremiste sunt analizate mai în amănunt decât cele ale bărbaţilor. Însă Dr. Erin Saltman, cercetătoare anti-extremism la Institutul de Dialog Strategic din Londra, consideră că e o reacţie naivă şi sexistă.

„Femeile sunt de mult implicate în mişcări violente, extremiste, atât de extremă stângă cât şi de extremă dreaptă, fie în calitate de combatanţi, fie responsabile de logistică sau comunicare”, spune Dr. Saltman. „Nu înţelegem de ce atâtea femei cu vârste şi ocupaţii diferite s-ar putea alătura mişcărilor extremiste din Islam, pentru că le percepem ca fiind opresive faţă de femei.”

„Cu toate astea, propaganda diseminată în rândul femeilor le oferă putere şi se bazează pe discursuri despre suroritate, apartenenţă, împuternicire, împlinire spirituală; şi e ceva de care vesticii nu ştiu cum să se agaţe. E mai degrabă un discurs puternic despre o utopie, similar tacticilor sovietice şi naziste.”

Dr. Saltman spune că motivele recrutării de bărbaţi şi femei sunt variate. „Dacă observăm femeile care au plecat [către grupările extremiste], vedem că plaja de vârste e uriaşă, între 13 şi 45 de ani. Unele au plecat cu soţii, altele singure sau cu prietenii. Unele şi-au luat iubiţii, altele şi-au dorit să se mărite odată ajunse acolo, iar câteva s-au gândit că pot fi combatante”, spune ea. „E un soi de melanj. Iar cei care recrutează şi propagandiştii nu fac decât să le folosească dorinţele personale ca manifestări ale propriei ideologii.”

Fiicele lui Hamrouni au fost recrutate în 2012, la un an după ce Revoluţia de Iasomie din Tunisia a răsturnat regimul secular al lui Zine el-Abidine Ben. Dinamica statului s-a schimbat dramatic odată cu libertatea extremiştilor religioşi de a propovădui. Adepţii Salafi au instalat corturi de educare dawah prin toată ţara, unde puteau să-şi ţină predicile.

Citește și Am fost în vizită prin Statul Islamic, ca să aflu cum funcţionează

La vremea aceea, familia Hamrouni era în cumpănă. Hamrouni divorţase de soţul ei în 2011 şi se străduia să le crească pe cele patru fete. Cea mai mare dintre acestea, Ghofran, acum în vârstă de 18 ani, îşi sfida mama prin faptul că purta machiaj şi se tundea, iar Rahma, cu un an mai tânără, a fost exmatriculată din şcoală pentru că s-a certat cu profesorii.

În 2012, lângă casa lor a apărut un cort, iar Ghofran a intrat din curiozitate. A apărut apoi cu un niqab, iar curând Rahma i-a urmat exemplul. Şi-au distrus CD-urile cu muzică rock, iar Rahma şi-a aruncat chitara. Brusc, muzica vesticilor devenise subiect tabu în lumea lor.

Hamrouni spune că iniţial a bucurat-o faptul că fiicele ei şi-au găsit un soi de scop în viaţă, dar în scurt timp lucrurile au luat o întorsătură urâtă, când au început să-şi acuze familia de trădare. Fetele au încercat să-şi recruteze surorile mai mici (Taisin, 11 şi Aya, 13) şi le-au interzis să mai meargă la şcoală. Vorbeau despre jihad şi Siria, iar Aya a fost atât de chinuită şi consternată că a refuzat să mai mănânce.

„Îşi pregăteau sufletele de moarte”, spune Hamrouni, în timp ce îndrepta fotografiile de pe masă. „Când auzeau despre cineva [luptător ISIS] care murea în Siria, mergeau să-i felicite mama.”

Banii erau puţini, astfel că în 2014, Hamrouni şi-a luat familia în Libia pentru a munci ca menajeră. După câteva săptămâni, Ghofran a plecat către o tabără militară jihadistă în Sirte, o fortăreaţă a ISIS din Libia. Hamrouni şi-a adus familia înapoi în Tunisia, dar Rahma s-a alăturat curând surorii ei.

Hamrouni se șterge la ochi, obosită de amintiri. Taysin o priveşte îndeaproape, în tăcere, aşa cum o mamă îşi studiază copilul. Privirea ei rămâne fixă, în vreme ce Hamrouni îşi continuă povestea. Ghofran s-a măritat cu un luptător ISIS şi a rămas însărcinată. Rahma s-a măritat cu Noureddine Chouchane, bărbatul despre care se spune că ar fi unul din organizatorii atacului dintr-un centru turistic de lângă Sousse, Tunisia, în 2015.

Citește și Ce s-ar întâmpla dacă Statul Islamic ar învinge?

În februarie, atacurile aeriene americane din Sabratha, Libia, l-au ucis pe soţul Rahmei, care i-a trimis mamei sale un mesaj aprins: „E foarte periculos aici şi s-ar putea să mor. Roagă-te să devin martir.” Hamrouni a sunat-o, dar Rahma a refuzat să se întoarcă acasă. Şi soţul lui Ghofran a fost ucis într-un atac aerian, iar surorile şi bebeluşul lui Ghofran au fost capturate şi sunt reţinute de autorităţile anti-ISIS din Tripoli.

Hamrouni e disperată să-şi aducă fiicele şi nepotul în Tunisia. A contactat autorităţile şi a înaintat rugăminţi pe posturile de televiziune naţionale, dar asta n-a făcut decât să îndepărteze familia şi mai mult de comunitate, datorită stigmatizării asociate cu terorismul, mai ales în cazul femeilor. „Ţării noastre nu îi pasă de copii”, spune ea. „Fiicele mele au plecat şi şi-au ratat viitorul.”

Mohammed Iqbal Ben Rejeb a luptat neobosit alături de Hamrouni şi de alte familii care şi-au pierdut copiii prin intermediul grupărilor teroriste. Acesta conduce organizaţia numită RATTA (asociaţia de salvare a cetăţenilor tunisieni blocaţi în afara graniţelor), care face lobby la guvern pentru a facilita întoarcerea cetăţenilor tunisieni sau măcar judecarea lor pe teritoriul de baştină. Totodată, a iniţiat campanii pentru programe de reabilitare a celor care au fost recrutaţi de extremiştii islamici.

Ben Rejeb a înfiinţat RATTA în 2012, după ce fratele său a fost recrutat şi dus în Siria. S-a întors după o săptămână, când a realizat că a greşit. Ben Rejeb şi-a văzut mama în lacrimi, iar asta l-a făcut să înfiinţeze RATTA, pentru a susţine şi alţi părinţi aflaţi în contexte similare.

Deşi Ben Rejeb s-a străduit din răsputeri să ţină RATTA pe picioare, anul acesta va închide organizaţia din lipsă de susținere. E o lovitură grea pentru cei care se bazau pe el în lupta împotriva guvernului tunisian, care pare neinteresat de discuţiile cu aceste familii. Rejeb e dezamăgit de lipsa interesului față de anti-recrutare şi programele de reabilitare, care lipsesc cu desăvârşire în Tunisia.

Citește și Cum poate fi distrus Statul Islamic

În schimb, guvernul Tunisiei a lansat un răspuns anti-terorist la atacurile din muzeul Bardo, din martie 2015, în ideea că va monitoriza mai bine moscheele controlate de extremişti. Însă mulţi tunisieni se plâng de hărţuire, iar asta poate face oamenii şi mai vulnerabili la extremişti.

„Cred că dialogul şi comunicarea sunt esenţiale pe teritoriul acesta”, spune Dr. Saltman. „Asculţi numai pe cine vrei şi, când eşti recrutat, primul lucru care se întâmplă e că oamenii îţi spun să nu mai urmăreşti presa naţională sau să vorbeşti cu alţii despre asta. O simplă discuţie este suficientă ca sămânţa de îndoială să rodească.”

Saltman conduce Reţeaua de Activism Civil a Tinerilor (YouthCAN), care a lansat Youth Innovation Labs, o platformă de întâlnire a tinerilor activişti cu propriile discursuri împotriva urii şi a extremismului. „Iniţiativele acestea funcţionează mai bine de la om la om decât venite de undeva de sus”, spune ea. „E mai bine ca tinerii să le sugereze altor tineri apartenenţa la o cultură pozitivă. Aceste proiecte îmi redau speranţa în lume.”

Institutul de Dialog Strategic a lucrat şi cu Extreme Dialogue, un program anti-recrutare pentru şcoli, care a fost lansat în Canada şi Marea Britanie şi care va ajunge în curând în Germania şi Ungaria. Una dintre strategii este discuţia despre extremismul violent în spaţiul protejat al sălilor de clasă prin intermediul unor poveşti spuse de foşti extremişti şi supravieţuitori ai atacurilor, în ideea de a construi un context emoţional.

Totuşi, astfel de programe sunt greu de implementat în ţări ca Tunisia, unde mulţi oameni nu au acces la serviciile de bază.

În cazul lui Hamrouni, lupta pentru integritatea familiei se duce în fiecare zi. Ea se teme că fiicele mai mari le-au făcut pe Aya şi Taysir vulnerabile la ce va urma. Gândul că le-ar putea pierde şi pe ele e o povară prea mare. „Ţin la religia mea”, spunea ea. „Până la urmă, suntem toţi musulmani. Vreau ca ele să se roage, dar nu vreau să devină extremiste.”

Traducere: Alexandra Andrieş

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre ISIS:
Iată cum produce Statul Islamic copii soldați
Cum au dus atentatele de la 11 de septembrie la terorismul islamist din zilele noastre
Cum am fost atacați de Statul Islamic în drumul spre Mosul