Cristian Stan este un publicitar care se folosește de fotografie subiectiv, dar sănătos, pentru a se exterioriza. Face asta de foarte mulți ani ca plăcere, ca idee, dincolo de hobby. Nu are super aparate sau studio și nici nu s-a gândit vreodată să facă din asta o profesie. Parte dintr-un album numit untitled și unpaired (nenumite și disparate), aceste imagini nu sunt neapărat o serie intenționată, ci unele care s-au unit singure, timp de zece ani, prin elemente comune de la forma și compoziția obiectului redat, până la culoare. Mie îmi plac fotografiile lui deoarece are cadrele largi care izolează și evidențiază mai bine subiectul și-mi dau senzația de spațialitate. Oricând mă uit la ele, mă ia cu nostalgie sau îmi trezesc amintiri. Îmi schimbă starea. Iar asta m-a făcut curios:

VICE: Ce mesaj transmiți prin pozele tale?

Cristian Stan: Că suntem înconjurați de lucruri vii, că peste tot găsești ceva care să-ți schimbe starea. Că poți privi o fotografie și poți vedea o stare, că-ți poți îmbunătăți atitudinea critică prin imagine. Totul se reduce la senzații. Nu încerc să surprind ceva anume, încerc doar să mă surprind pe mine.

Locurile din imaginile tale par pustii, abandonate. De ce alegi astfel de cadre pentru proiectul tau?

Nu le caut, îmi ies în cale. La unele dintre ele m-a ajutat și șansa. Am o obsesie a locului pierdut, părăsit, un declic al abandonului, al izolării și singurătății. Un loc părăsit e plin de alte lucruri, nu neapărat de viață. Acele „altele” le-am cautat. Oricât de statice și încremenite ar părea unele cadre, le-am perceput ca locuri care vibrau. E o temă pe care am mai abordat-o și în seria hollow land și de altfel în toate celelalte serii ale mele, dar cu alte nuanțe. Nu am o tehnică anume ca să obțin acest efect, nu îmi place să vorbesc despre asta în fotografie, decât dacă e absolut necesar ca să obții ceea ce vrei. Poți face o imagine foarte bună și cu un aparat de unică folosință sau cu telefonul, dacă ai o idee la fel de bună.

Unele dintre imagini dau senzația de familiaritate. Ce rol are aspectul ăsta memorialistic?

Seria asta este cea mai lungă ca perioadă de timp acoperită, sunt imagini făcute în ultimii zece ani și probabil va rămâne în continuare work in progress. Nu le-aș numi memorialistice în sensul unui jurnal fotografic, ci mai degrabă rememorări de senzații și emoții punctuale care în timp s-au schimbat, alterat, reinterpretat sau au dispărut. Fiecare imagine este asociată unui moment sau unei perioade anume din viața mea. A povesti contextul sau împrejurarea ar conduce privitorul în direcția pe care i-o sugerez eu și nu vreau asta. Aș vrea să rămână „nenumite și disparate”.

Urmăreşte-l pe Cristian Stan pe contul lui de Facebook.