Dacă Ray Kurzweil are dreptate, în anul 2050, în capilarele noastre, vor zumzăi roboți nanoscopici, ce ne vor transforma în umanoizi nonbiologici. Vom fi în stare să asimilăm toate cunoștințele din univers, vom mânca oricât fără să ne îngrășăm niciun pic, ne vom transforma în orice formă imaginabilă, nu ne vom mai îmbolnăvi niciodată și vom muri exact atunci când vom dori. Toate acestea vor fi oferite pe tavă de o chestie pe care Kurzweil o numește Singularitatea, un punct teoretizat din viitorul nu foarte îndepărtat, în care mașinile vor deveni superioare în orice fel umanoizilor, cu alte cuvinte apariția inteligenței artificiale. Computerele vor fi capabile să-și genereze propriile coduri-sursă, precum și hardware-ul, în feluri în care noi, bieții oameni, nici nu ni le putem închipui. Astfel, va rezulta o schimbare de paradigmă care va combina rasa umană cu propriile sale creații, omul și mașina contopindu-se într-o singură entitate.
Aceste premoniții la scară mare se bazează pe legea accelerării inversate, care stipulează că dezvoltarea tehnologiei a crescut în mod exponențial de la începutul istoriei. Acest concept nu prea convinge pe nimeni în afara tocilarilor sau până când nu identifici “articulația” acestei curbe exponențiale – punctul în care dezvoltarea în progresie geometrică va atinge apogeul și va răsturna modelele de dezvoltare liniară pe care specialiștii în economie, de exemplu, s-au bazat atât amar de vreme. Kurzweil crede că doar ce am început să ne rotim pe această bandă și că rata progresului va fi atât de minunată încât “va rupe țesătura istoriei umane”. Cu alte cuvinte, vom avea de partea noastră natura ca un atu și ne vom putea controla propria evoluție. Te-am făcut, Dumnezeule.

Lucrarea de referință a lui Kurzweil, Singularitatea este aproape sau când oamenii transced biologia, subliniază implicațiile acestei tranziții într-un mod care este în același timp credibil, înfricoșător, meticulos și care frizează absurdul. A fost publicată în 2005. Poate părea cu puțin timp în urmă, dar o iminentă explozie tehnologică de proporții atomice nu e prea departe, luînd în considerare tot ce s-a schimbat între timp. Twitter, iPhone-uri, comentariile de pe Facebook ca vrăjeală de agățat? Dacă facem o comparație, lucrurile pe care le folosim de patru ani par deja un căcat din Familia Flinstone. Tehnologia se mișcă din ce în ce mai repede și, chiar dacă numai o treime din predicțiile lui Kurzweil s-ar adeveri, vom trăi în curând într-o lume care va face ca Înapoi în viitor II să pară un fel de Planeta Maimuțelor.

Oamenilor le place să-l catalogheze pe Kurzweil drept ”urmașul de drept al lui Thomas Edison”, iar asta nu e deloc o exagerare dacă luăm în considerare faptul că acesta a fost responsabil pentru unele dintre cele mai folositoare invenții ale secolului trecut. Un aparat de recunoaștere optică pentru orbi, capabil să citească aproape orice fel de text cu voce tare; scanner-ul plat CCD; software pentru recunoașterea vocii; primul software care crează sunete virtuale nediferențiate de cele produse de instrumente acustice și o serie întreagă de alte lucruri strașnice pe care de abia le putem înțelege și care vin toate din creierul lui Ray. Poate vă închiăpuiți că tipul ăsta lucrează într-un laborator futuristic, cu gravitate zero, ajutat de o armată de cyborgi. Biroul lui însă, localizat chiar lângă Boston, în Wellesley, Massachussets, e modest. Arată de parcă n-a mai văzut o bucată de mobilă nouă de la sfârșitul anilor ’80. Atunci când Kurzweil apare de după grămezile de cărți care-i înconjoară biroul, îmbrăcat într-un sacou bleumarin șifonat și pantaloni largi, pare docil și puțin luat prin surprindere, deși a amânat interviul cu noi peste o jumătate de oră. Poți observa imediat pielea lucioasă, cu aspect de plastic – un rezultat al unei diete de suplimente cu fosfatidiclolină (phosphatidychloline), un produs bazat pe celule din creier care se deteriorează cu timpul. Este doar una dintre cele peste 100 de vitamine, minerale și alte suplimente pe care le ingeră în fiecare zi pentru a combate urmele trecerii timpului. Scopul este să trăiască îndeajuns pentru a ajunge să își vadă profeția împlinită. Și pare să funcționeze, omul e ca o mașină. Spre sfârșitul interviului s-a ridicat să ia o mică pauză. Când s-a întors, după zece minute, și-a dat ochii peste cap ca și cum ar fi calculat o teoremă complicată, după care a reluat discuția de unde a plecat (practic, de la același cuvânt). Nu ar surprinde pe nimeni dacă Kurzweil ar recunoaște că deja și-a făcut îmbunătățiri neuronale artificiale sau alte upgrade-uri biologice. De fapt, ne-ar face pe toți să ne simțim mai bine în fața discrepanței dintre puterea lui de gândire și a noastră. Oricum ar fi, Kurzweil știe mai multe lucruri, de care majoritatea nu avem habar și am fi extrem de proști dacă nu am pleca urechea cu cea mai mare atenție la ce are de spus.

Primul lucru pe care îl observi în biroul lui Kurzweil este acest manechin. E doar un “inventator” obișnuit, care o arde pe acolo și întâmpină musafirii. E tare înfricoșător.

Vice: Singularitatea asta sună bine, dar în acest moment economia globală este un rezervor septic franjurat iar oamenilor le pasă cel mai puțin de ce se va întâmpla peste 30 de ani. În 2005, ai scris că deflația nu este decât o grijă neplăcută și că vom fi bine mersi mulți ani de acum încolo. Cum te împaci cu treaba asta acum?

Ray Kurzweil: Creșterea exponențială a tehnologiilor informatice va continua total neafectată de această recesiune actuală, sau cum vreți să-i spuneți, așa cum s-a întâmplat cu fiecare altă criză, inclusiv cu Marea Depresie. Exsită acum un nou iPhone, de două ori mai performant și mai ieftin decât anul trecut, iar aceasta nu se datorează doar faptului că Apple sunt de geniu. Este cazul tuturor electronicelor și nu numai al lor. Este cazul oricărui domeniu în care deținem informația, fie că e vorba de scanare cerebrală sau tehnologie biologică. La început, toate aceste lucruri sunt inaccesibile și nu merg prea bine, pentru ca în final să fie aproape pe gratis și să funcționeze ceas. Spre exemplu, jumătate din populația globului are telefon mobil, deși era un obiect de lux la început. Deci, acesta este sistemul de deflație care păstrează inflația sub control. De aceea nu avem o inflație galopantă.

Așa este, dar majoritatea oamenilor pe care îi știu și care au fost puși pe liber în ultimele șase luni nu-și vor putea permite noul iPhone. Ei se gândesc doar la strictul necesar.

Lumea se gândește: “Ei bine, tehnologia informației este doar o parte din ceea ce am nevoie. Am nevoie și de pâine, și de adăpost”. Dar acele lucruri vor deveni într-un final, de asemenea, tehnologie informațională, pe măsură ce ne transformăm dintr-o eră pre-informatică într-un post-informatică. Un domeniu foarte important, care face acum această tranziție este sănătatea și medicina. Am mapat genomul; putem concepe intervenții prin computere și le putem testa prin simulatoare biologice; putem să stopăm genele și putem adăuga gene noi într-un adult, nu doar la copii. Până la urmă, vom avea o nanotehnologie completă, care se va materializa prin reorganizarea materiei și energiei la nivel molecular, prin intermediul procesului informatic. Atunci voi putea să-ți trimit prin email un toaster, sau chair pâine prăjită, un panou solar sau un modul pentru construcții sau transport. Ceea ce acum percepem ca produse fizice vor deveni fișiere informaționale, atașamente de email. Este deja valabil astăzi pentru anumite categorii. Cu zece ani în urmă, dacă vroiam să-ți trimit un film, apelam la un pachet FedEx. Acum pot să ți-l trimit într-un atașament. Același lucru se întâmplă cu un cântec sau o carte. Ceea ce era doar un produs fizic poate fi trimis acum ca fișiere cu informații.

Acest mod de corespondență va fi posibil doar dacă implementăm inteligența artificială superioară și nanotehnologia. Cât le va lua computerelor să ne depășească din punct de vedere intelectual?

Mașinăriile din ziua de astăzi nu posedă spectrul complet sau flexibilitatea minții umane, dar cheia problemei o reprezintă înțelegerea mecanismului minții noastre. Facem progrese importante și în acest domeniu. Vom avea până în 2029 toate modelele și simulările pentru toate zonele din creier. Acestea ne vor oferi modelele de software, algoritmii inteligenței umane. Va permite mașinăriilor să își genereze propriile coduri-sursă și să se reconstruiască pentru a fi mai inteligente.

Prevezi că, odată ce vom avea hardware care să ne depășească puterea de compilare, vor trece doar 10 ani până ce vom putea reproduce material subtilitățile și nuanțele cu care mintea noastră lucrează. Apoi nanoroboți ne vor ajuta să ne extindem corpurile, rezultând în final niște umanoizi nonbiologici, mai mult mașinării decât oameni. Vreo idee despre cum va arăta lumea după ce se întâmplă toate astea?

Putem să ne gândim în termeni de realitate virtuală, alt trend care s-a ridicat în ultima perioadă. De exemplu, poți să intri în Second Life și poți să ai ce avatar vrei tu, care reprezintă ființe biologice deoarece sunt, în cea mai mare parte, controlate de oameni biologici. Dar există și unele avataruri din Second Life care nu au în spate o persoană în carne și oase. Sunt numiți boți și câteodată te vor păcăli. Poți crede că e un avatar normal, al unei persoane reale, dar de fapt e un bot. Oamenii testează cât de mult timp pot avea în preajmă un bot și cât va reuși acesta să rămână camuflat.

Înfiorător.

Boții nu se ridică la nivelul uman. Încă. Dar după calculele mele, un computer va putea trece testul Turing (care determină atingerea unui nivel real de Inteligență Artificială – IA) prin 2029, folosind definiții stricte ale regulilor. Adevărata IA va avea atunci o prezență în realitatea virtuală, iar avatarurile din aceste medii nu vor mai avea aspect caricatural, așa cum este astăzi. Până în 2030, realitatea virtuală va fi la fel de reală și de convingătoare precum “adevărata” realitate, iar noi o vom accesa din interioriul propriului sistem nervos. Așa că, nanoroboții din creierul tău – ajunși acolo prin celulele sangvine, în mod noninvaziv și fără chirurgie – vor opri semnalele primite de la simțurile reale și le vor înlocui cu simțuri pe care creierul le va primi din interfața virtuală. Te vei simți ca și cum ai fi acolo. Vei mișca mâna iar aceasta se va mișca în realitatea virtuală. Vei avea un corp virtual, dar acesta nu va fi asemenea celui real. Poate fi diferit pentru fiecare mediu. Un cuplu poate să își schimbe rolurile în realitatea virtuală și să experimenteze relația din punctul de vedere al celuilalt. IA-urile vor avea corpuri de asemenea, în așa fel încât ai putea să te plimbi în Second Life prin 2030 și să te întâlnești cu cineva care să fie un bot. Diferit față de boții de azi, va fi la fel de convingător ca o persoană reală. Va fi la fel de inteligent ca tine, va avea maleabilitatea limbajului uman și va arăta și mai real.

Vom arăta uman pentru veșnicie sau ne vom transforma în fantomele din program, în timp ce corpurile noastre vor degenera în piticoți cu mâini în formă de clești de homar?

Dacă suntem într-un mediu al realității virtuale, nu vom fi fericiți cu statutul de inteligență imaterială. Ne vom dori corpuri, iar acești boți de IA vor fi modelați, în mare măsură, de inteligență umană, așa că vor avea corpuri la rândul lor. Unele vor semăna cu cele umane, în timp ce altele vor fi specializate pentru anumite sarcini. Până în 2030 sau 2040, vom poseda o gașcă de nanoboți care se vor asambla singuri pentru a arăta ca un corp uman. Vor putea să își schimbe repede înfățișarea, cam ca în Transformers. Vor avea aceleași calități morfologice pe care le vom vedea în realitățile virtuale, dar vor fi și în realitatea “pe bune”. Așa cum nu va exista o distincție clară între inteligențele non-biologice și biologice, așa nu va fi o diferență clară între realitățile virtuală și adevărată. Va fi un amestec, vom avea parte de o realitate îmbunătățită. Te vei uita la cineva în timp ce mici anunțuri sau mici oameni virtuali îți vor șopti în ureche ce se întâmplă, sau cum îi cheamă pe cei din fața ta.

Vrei să zici că o să stau pe toaletă și de nicăieri va ieși un anunț? E foarte nașpa.

Ei bine, vei avea control asupra acestora în sensul că se va întâmpla cum îți dorești, ca acum. Suntem de fapt foarte apropiați de mașinăriile noastre. Ele sunt doar o extensie a realității. O prietenă mi-a povestit de curând că și-a vizitat fiul, care stătea în fața computerului. El avea deschise pe ecran cinci ferestre cu cinci prieteni iar ea stărea în cadrul ușii, fiind doar o altă fereastra din viața lui. Nu sunt doar imaginari, sunt persoane adevărate. Nu va exista o distincție clară între oamenii virtuali și cei reali. De fapt, “oamenii reali”, oameni biologici cu origini identice, ca mine, vor fi în marea majoritate nonbiologici în anii 2030. Vom avea miliarde de nanoroboți fugind prin capilarele din creier, care vor interacționa cu neuronii noștri biologici. De îndată ce vom face asta, vom deveni un hibrid de inteligență naturală și artificială. Nu va exista o distincție clară. Nu va fi ceva de genul: “Acum îmi folosesc inteligența naturală, acum pe cea artificială”. Vom ajunge într-un stadiu în care partea de inteligență biologică va deveni destul de neimportantă. Iar cea nonbiologică, partea mașinăriei, va înțelege pe deplin partea slabă, stimulând-o și ocrotind-o.

Un afișpromoțional pentru una dintre primele mașinării de citit ale lui Kurzweil.

Desigur, multă lume va găsi această tranziție terifiantă și va încerca să-i reziste.

Lumea va spune: “Băăii, nu vreau să fiu o mașinărie”. Ei se gândesc la cele pe care le știu astăzi, iar eu nu despre acestea fac vorbire. Vorbesc despre o mașinărie – iar până atunci vom avea nevoie de un alt termen – la fel de subtilă și de suplă emoțional precum oamenii de azi, ba chiar mai mult.

Ceva cu adevărat îngrijorător despre viziunea ta asupra viitorului este riscul unei hiper-calități. Care mai este rostul vieții dacă toată lumea este perfectă și mega-deșteaptă? Se pare că va distruge diversitatea.

Cred că va face oamenii să fie și mai diferiți. Astăzi, de fapt, suntem cam la fel. Avem mai puțină diversitate genetică în rasa umană decât într-un grup de babuini. Avem aceleași organe și suntem constrânși de același creier, care nu se poate extinde. Nu pot pur și simplu să-mi dublez numărul de neuroni din creier și să-i reorganizez cu succes. Odată ce vom putea depăși această barieră și nu vom mai avea gândirea limitată la ceea ce putem face cu 100 de miliarde de neuroni compactați într-un craniu mic, vom fi în stare să computăm pe un “nor” surfând pe tot netul. Atunci vom fi într-adevăr diferiți. Vom putea explora, în mare profunzime, subiecte diferite și tehnici diverse.

Este scopul final depășirea biologică și alegerea duratei vieții?

Chiar dacă am perfecționa biologia, există limitări inerente. Vom avea resurse foarte puternice, cum ar fi droguri fine, care ne vor reprograma procesele informaționale biologice pentru a scăpa de boli și îmbătrânire. Atunci când ne vom putea mări sistemul imunitar cu nanoboți cu capacități de 1000 de ori mai mari decât celulele albe care distrug agenții patogeni și ne mențin sănătoși la nivel molecular, vom avea și mai multă putere. În ultimă fază, vom putea să ne copiem informația din sistemul biologic, inclusiv creierul. Acesta ar fi cam ultima etapă.

Ce poate face Bulă să fie sigur că va trăi destul ca să apuce epoca asta de avans nemaiîntâlnit în medicină?

Un tânăr ar trebui să își suplimenteze regimul zilnic cu o porție echilibrată de vitamine și minerale. Mai sunt și alte lucruri bune de luat: fosfatidicolina, un component de bază din membrane biologice, care îți va păstra celulele tinere și care este minunat pentru piele. Coenzima Q1O este bună pentru că îți menține mușchii sănătoși. Vitamina D combate o grămadă de boli și este aproape gratis. Nu costă mult să ai o dietă sănătoasă. Legumele sunt foarte ieftine și reprezintă partea principală din dieta noastră. Poți să faci gimnastică acasă, cumpără-ți niște greutăți și niște pantofi sport buni. Nu e doar scopul bogaților. Recomandările sunt chiar la îndemână și merită tot eforul în termeni ai implicațiilor asupra sănătății. E scump să te îmbolnăvești. Dacă îți pierzi sănătatea, nu mai rămâi cu nimic.

Este corect să denumim Singularitatea o credință?

Atunci când spun că sunt un Singularitarist, nu mă refer la o credință. Deși dezbate aceleași subiecte precum o religie, să zicem, face sens să ne împrospătăm viziunea asupra lucrurilor prin intermediul științei și tehnologiei. Religiile au apărut în vremurile pre-științifice. Oamenii nu făceau atunci decât să-și imagineze moduri în care își pot prelungi viața. Veneau cu scenarii de genul: “Ei bine, moartea nu e un lucru chiar atât de rău”. Acum putem vedea chiar o soluție. Scopul este să obținem ceea ce Aubrey de Grey denumește “salvarea velocității longevive”. Aceasta stipulează să adaugăm mai mult de un an în fiecare an al speranței noastre de viață, în așa fel încât să ajungem în momentul în care vom deține tehnologia pentru extinderea viații în mod indefinit. Suntem specia care alege cine suntem.

Dacă schimbăm ceea ce suntem, cum vom mai fi oameni?

Se spune că: “Dacă creierul tău ajunge să fie 99% nonbiologic, atunci nu mai ești om”. Totul se reduce însă la o definiție a termenului. După definiția mea, ființele umane sunt exact speciile care își schimbă statutul. Dacă te uiți la oameni astăzi, nu am rămas pe sol, nu am rămas pe planetă, nu am rămas limitați la sistemul nostru biologic. Speranța de viață era de 23 de ani acum 1000 de ani. Ne-am schimbat în multe privințe. Pot să scot un gadget din buzunar și, din câteva atingeri, să am acces la toate cunoștințele lumii. Ce altă specie animală a mai facut asta? Deci aceasta este natura umană: să ne depășim limitările.

Puteți găsi noua lucrare a lui Ray Kurzweil și Terry Grossman – Nouă pași pentru a trăi bine la infinit la editura Rondale Press, publicată în 2010.

Pentru mai multe despre uimitorele păreri ale lui Ray Kurzweil asupra viitorului și tehnologiei urmăriți un interviu extins în emisiunea Motherboard de pe pe VBS.TV

Traducere Andrei Dimulescu