Gentlemanul parizian. Această statuie a fost ridicată în onoarea unui nobil parizian care a înnebunit şi a început să se plimbe pe străzile Havanei (soţul meu l-a şi văzut prin oraş în anii ’80). Dacă-i atingi degetul (sau, eventual, ţi-l bagi în cur), se zice că te vei întoarce în Cuba.

Cum Cuba e destul de ieftină, ne-am permis să plătim un şofer ca să ne ducă încolo şi încoace prin Bauta şi Havana, unde am fost obligaţi, datorită contractului cu compania aeriană, să închiriem o cameră la hotel. Deşi sistemul comunist cubanez s-a deschis în mod semnificativ în ultimii zece ani, încă există suspiciuni în privinţa străinilor, aşa că turiştii sunt încurajaţi să rămână în jurul hotelurilor de lux şi a punctelor turistice. Dar pentru că eram împreună cu un cubanez, am avut mai multă libertate.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să asistăm la un serviciu memorial Santeria pentru unul dintre prietenii dansatori ai soţului meu, de pe vremea în care era băiat de cor la infamul  Club Tropicana. A fost o festivitate sobră, iar invitaţii se uitau întrebători la canadianul alb ca laptele  care filma evenimentul, aşa cum mă rugase soţul meu. Din păcate, e interzis să filmezi ritualuri Santeria, aşa că am ratat părţile cele mai interesante.

Înfricoşătoarea clădire a Ministerului Sănătăţii, în Havana.

Una dintre multele clădiri ruinate din Havana.

Eu şi soţul meu într-un restaurant din cartierul Siboney din Havana.

Bloc tipic de apartamente în Havana.

Fidel e peste tot.

Când eu şi soţul meu am intrat într-o seară în clubul gay Bimbon din La Rampa, pe ţărmul Havanei în zona cunoscută sub numele de Malecon, închipuiţi-vă surpriza mea când am dat peste un vechi prieten canadian. Prietenul meu cel bogat, cae a fost cunoscut dintotdeauna pentru generozitatea lui, a început să ofere dolari cubanezi prostituatelor masculine din jur. Atunci, ca într-o scenă din Suddenly, Last Summer, tipii au devenit super întărâtaţi şi agresivi, înghiontindu-mi prietenul şi smulgându-i banii. Când atmosfera a devenit nasoală rău, am reuşit, ajutat de soţul meu şi câteva prostituate de treabă, să-l îndes pe prietenul meu într-un taxi înainte să fie devorat precum Sebastian Venable.

Unul dintre cele mai halucinante evenimente a fost pentru soţul meu seara în care am participat la petrecerea de închidere a Congresului Internaţional de Educaţie Sexuală la clubul de gay Las Vegas, unde au făcut show cei mai renumiţi entertaineri transsexuali dn Havana. Cuba din vremea lui Castro e renmită pentru discriminarea monstruoasă a homosexualilor şi transsexualilor. Existau chiar şi lagăre de concentrare pentru oamenii cu HIV/SIDA, unde oamenii nfectaţi erau închişi pe termen nelimitat. (Dacă vreţi să ştiţi toată povestea, citiţi cartea Before Night Falls, a poetului şi romancierului cubanez Reinaldo Arenas sau uitaţi-vă la filmul bazat pe carte făcut de Julian Schnabel.)

Şofer de taxi trăgând un pui de somn, Havana.

Cu Hemingway în restaurantul Floridita, unde bea zilnic cocktailuri daiquiri cu de-alde Errol Flynn şi Joan Crawford. Soţul meu mi-a zis că lumea de aici ştie că Hemingway şi Flynn angajau prostituate – bărbaţi şi femei deopotrivă – pentru orgii private. Obsevaţi fotografia cu Hemingway şi Castro din fundal.

Mecanic cu adidaşi reparând o veche maşină Lada, care încă există în Havana.

Înfricoşătoarea ambasadă a Rusiei.

Revoluţia e peste tot.

Casa asta s-a prăbuşit săptămâna trecută, omorând patru studenţi.

Homofobia şi discriminarea erau atât de severe, încât soţul meu a cerut azil în Canada pe baza discriminării homosexuale pe la jumătatea anilor ’90. În mod miraculos însă, mulţumită în mare parte intervenţiei politice a fiicei lui Raul Castro, Mariela Castro-Espin, acum directoarea Centrului Naţional Cubanez pentru Educaţie Sexuală din Havana şi o activistă înfocată pentru drepturile LGBT, situaţia s-a schimbat complet. (Amintiţi-vă că de mult timp se zvonea că fratele lu Fidel Castro, Raul, acum preledinte, deli e căsătorit li cu patru copii, e gay sau cel puţin bisexual. Comportamentul lui efeminat i-a adus porecla de La China sau fetiţa chinezoaică.)

Oamenii infectaţi cu HIV/SIDA primesc medicaţie gratuită, iar transsexualii nu mai sunt victimele violenţei şi persecuţiei. Pentru soţul meu a fost ca un vis ciudat s-o vadă pe fiica preşedintelui Cubei asistând la acest eveniment super gay împreună cu ministrul de educaţie sexuală. Cuba a devenit lider în respectarea drepturilor LGBT. Operaţiile de schimbare de sex sunt asigurate de ministerul sănătăţii gratuit, iar cubanezii au voie să îşi schimbe sexul în buletin. Zilele lui Che, de dispreţ macho faţă de homosexuali, au fost date uitării. Nu uitaţi replica lui Gudrun din filmul meu The Raspberry Reich, nu va exista revoluţie fără o revoluţie sexuală, şi nu va fi revoluţie sexuală fără o revoluţie homosexuală!

Copii drăgălaşi în Havana.

Che e şi el peste tot.

Sala de recreere unde am văzut trupa cubaneză cântând piesa „We‘re an American Band.”

Statuie care aminteşte de existenţa sclaviei. Cuba a fost ultima ţară din America Latină care a abolit sclavia oficial în 1868.

Tribut adus preşedintelui Obama în Bauta.

Casa de cultură din Bauta. Soţul meu preda aici salsa.

Martirii revoluţiei pe drumul spre Bauta.

Din păcate, unele părţi ale visului revoluţiei au rămas în urmă. Pe drumul înapoi dintr-o vizită la rudele soţului în Luyano,  altă suburbie sărăcăcioasă a Havanei, la înserat, când străzile erau întunecoase, am auzit un scârşâit asurzitor de frâne chiar în faţa noastră, un bufnet puternic şi un strigăt şi am văzut o femeie zăcând stâlcită în mijlocul străzii, cu plasele în jurul ei. După cum arăta camioneta care o lovise, erau slabe şanse să fi supravieţuit. Înainte să apucăm să ne dăm seama ce se întâmplă, corpul a fost ridicat şi depozitat într-o maşină anonimă şi locul a fost curăţat ca şi cum nu se întâmplase nimic. N-am văzut şi n-am auzit nici măcar o singură ambulanţă cât timp am fost în Havana, iar centurile de siguranţă sunt la fel de rar întâlnite ca şi colacele de toaletă – dezavantajele revoluţiei.

În ultima noastră noapte în Bauta, am participat la un bal într-un local care aveao trupă cubaneză de rock care cânta după standardele americane. Când i-am auzit cântând fonetic în engleză „We’re an American Band” de la Grand Funk Railroad, tripul meu cubanez a fost complet.

Citiţi şi Vacanţă în Cuba-partea întâi.

@BruceLaBruce

Traducere: Oana Maria Zaharia